Poporul îl așteaptă pe Dan Diaconescu la OLTCHIM „să repornească instalațiile”. Ce îi cer salariații

Poporul îl așteaptă pe Dan Diaconescu la OLTCHIM să repornească instalațiile. Ce îi cer salariații
Publicat: 21/09/2012, 18:27
Actualizat: 25/03/2019, 20:59

După ce a câștigat LICITAȚIA OLTCHIM, liderul angajaților, Corneliu Cernev, a declarat, vineri seară, că salariații îl așteaptă pe Dan Diaconescu la Râmnicu Vâlcea și ca banii să intre cât mai repede în conturi, solicitându-i lui DIACONESCU, pentru preluarea a 54,8% din acțiunile combinatului, „multă seriozitate”, scrie Mediafax.

„Îl felicităm pe domnul DAN DIACONESCU și îl așteptăm să vină la Râmnicu Vâlcea și așteptăm, de asemenea, ca banii să intre cât mai repede în conturi. Îi solicităm multă seriozitate și îl asigurăm că avem specialiști care să repornească instalațiile”, a declarat Corneliu Cernev.

Acesta a mai spus că, practic, banii care vor intra în conturi vor constitui capital de lucru pentru repornirea combinatului, respectiv pentru materii prime și energie electrică.

„Salariații sunt, de asemenea, bucuroși și îl așteaptă pe domnul Diaconescu să vină la Râmnicu Vâlcea pentru a discuta perspectiva Oltchim”, a mai declarat liderul salariaților protestatari din combinatul Oltchim, Corneliu Cernev.

Dan Diaconescu a câștigat licitația pentru preluarea a 54,8% din acțiunile OLTCHIM Râmnicu-Vâlcea (OLT), după ce a oferit 203 milioane de lei, cel mai mare preț, pentru titlurile deținute de stat.

La licitația pentru preluarea pachetului majoritar de acțiuni și creanțele Electrica și AVAS asupra Oltchim au depus oferte Dan Diaconescu, Aisa Invest și Chimcomplex, firme deținute de omul de afaceri Ștefan Vuza, și PCC, firmă înregistrată în Germania.

OPSPI a organizat o licitație pentru vânzarea pachetului de acțiuni deținut de Ministerul Economiei la Oltchim, de 54,8% din capital, și a creanțelor deținute asupra companiei de AVAS și Electrica, însumând circa 400 milioane euro.

Diaconescu a depus ofertă doar pentru pachetul de acțiuni deținut de stat. Chimcomplex a oferit 18,8 milioane lei și 202 milioane de lei iar pentru creanța Electrica. Prin firma Aisa Invest, Vuza a oferit 30 de milioane de lei pentru acțiuni. Compania PCC a oferit în total 13,4 milioane lei (2,9 milioane euro) pentru acțiuni și creanțele Electrica și AVAS.

Creanțele AVAS și Electrica nu au fost adjudecate.

„Am oferit 45 milioane euro fără nicio condiție și vrem să convingem autoritățile ca acești bani să meargă, desigur sub formă de împrumut, către fondul de salarii și pentru capitalul de lucru”, a spus DIACONESCU.

El a adăugat că sâmbătă va prezenta detalii din ofertă într-o conferință de presă.

Șeful OPSPI, Remus Vulpescu a declarat că se bazează pe „veridicitatea” ofertei pentru achiziția acțiunilor OLTCHIM.

„Ofertantul Diaconescu Cristian Dan este declarat adjudecatar al acțiunilor deținute de Ministerul Economiei, prin OPSPI, la Oltchim. Ne bazăm pe veridicitatea ofertei dumneavoastră. Să fie într-un ceas bun”, a afirmat Vulpescu.

Contractul dintre OPSPI și Diaconescu va fi semnat luni, la ora 10;00.

Guvernul a decis în luna august schimbarea strategiei de privatizare a Oltchim, prin vânzarea în procedură colectivă a pachetului de acțiuni deținut de stat, respectiv 54,8% din capitalul social, și a creanțelor AVAS și Electrica SA, reprezentând 1,8 miliarde lei sau 56% din datoriile companiei.

Anterior, privatizarea era prevăzută după majorarea capitalului social al Oltchim cu până la 2,059 miliarde lei, la 2,093 miliarde lei, prin conversia în acțiuni a creanței AVAS, în valoare de 1,12 miliarde lei, și prin emiterea de acțiuni noi, care vor fi oferite spre subscriere acționarilor minoritari.

Oltchim are în prezent un capital social de 34,3 milioane de lei.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Bărbat dispărut în urmă cu 27 de ani, găsit în pivnița unui vecin
×